vineri, 5 iunie 2015

DRUMULUI VINULUI VÂLCEAN

Când Dumnezeu a creat lumea, toţi copacii şi arbuştii se lăudau care e mai mare şi mai frumos, răsfăţându-şi spre soare coroanele de ramuri înverzite.



„Eu sunt regele arborilor, cu lemnul cel mai tare!” – zicea stejarul.
„Şi eu sunt înalt, iar nucile mele delicioase!” – se mândrea nucul.
„Uitaţi, eu nu sunt mare că voi, dar Domnul m-a făcut tare frumos, cu flori roşii şi parfumate!” – se îngâmfa, dintre spini, trandafirul.
Cam în felul acesta se lăudau şi se certau tufele şi arborii. Numai sarmana viţa de vie era supărată, cu capul aplecat spre pământ, târându-se umilită prin ţărână:
„Vai de mine şi de mine, plângea mânjită de colb viţa de vie.  Sfântul Dumnezeu nu mi-a dat mie nici tulpină tare, nici ramuri puternice, nici flori, nici poame frumoase. Nădăjduiesc să mă audă Dumnezeu şi să mă ajute…”
Auzindu-i tânguielile, Dumnezeu a trimis acolo un om de ispravă. Omul a zărit viţa de vie, cum stă slabă şi trântită la pământ, ca o jucărie în calea vântului. Milos, a agăţat viţa de trunchiul unui fag tânăr. Cârceii s-au încolăcit de copăcel, strugurii s-au copt şi îndulcit ca mierea. Viţa de vie a data celui om de ispravă ciorchini parfumaţi. Din struguri, ţăranul a făcut must, iar mustul s-a prefăcut în vin, care i-a îndulcit inima sălbatică. Astfel a fost răsplătit omul, care a ridicat din ţărâna bietului arbust. Stejarul şi ceilalţi arbori priveau ruşinaţi la viţa agăţătoare, încărcată de struguri. Cât erau ei de făloşi, stăteau goi de fructe, în timp ce viţa de vie era bătucită de struguri minunaţi şi delicioşi. Rodul viţei nu este altceva decât lăcrimarea lui Hristos, care se revarsă cu sfinţenie în paharul împărtăşaniei creştine. (Sursa: adeventurekids.ro)
Şi-am încălecat pe-o şa de biclă şi vă propunem un nou circuit Bike Sensation Romania: DRUMULUI VINULUI VÂLCEAN.

În week-end-ul 4 – 5 Iulie mergem pe Drumul Vinului Valcean

Plecăm din Bucureşti sâmbătă dimineaţa şi mergem spre Dragaşani.

Ne cazăm şi luăm prânzul după care vă propunem un traseu pe biciclete.

Ziua 1 – vizităm trei crame din zona Dragăşani (27 km – 270 mh)

CRAMA AVINCIS  este simbolul renaşterii vinurilor româneşti, sub semnul tradiţiei şi modernităţii. Aici vom degusta trei vinuri la alegere.

CRAMA BAUER - Caracter şi autenticitate - sunt realităţi şi valori în care credem. În toate aspectele vinificaţiei şi cultivării viei ne străduim să creăm condiții perfecte astfel încât vinurile noastre să vorbească distinct şi convingător.
Echilibrul, durabilitatea și înțelegerea legăturii cu natura sunt aspectele cele mai importante pentru noi. În felul acesta reuşim să reducem influența tehnicii la un minim rezonabil.

CRAMA ŞTIRBEI renaşterea unei tradiţii. De peste 300 de ani, vinurile familiei princiare Ştirbey sunt create conform unor principii dezvoltate şi păstrate din generaţie în generaţie.

La CRAMA ŞTIRBEI luam cina şi beneficiem de o degustare de cinci vinuri.

Ziua 2 – Drăgăşani – Spârleni

La CRAMA SPÂRLENI, vița, strugurii și vinul sunt tratate ca ființe vii, fiecare cu propria personalitate, propriile valori și virtuți, diferite de la un soi la altul, de la un mediu la altul. În tot ceea ce facem încercăm să întelegem și să gândim ca ele…

Itinerar
Ziua 1 Bucureşti – Dragasani;
Dragasani – Avincis – Bauer – Stirbei (tura bike) – cina la Crama Stirbei si degustare de vinuri
Ziua 2 Dragasani – Avincis – Sparleni (tura bike) - picnick

Activitati
Ture ciclism;
Vizită Crama Avincis;
Vizita Crama Bauer;
Vizita Crama Stirbei (cina si degustare);
Vizita Crama Sparleni (degustare optionala).



Detalii tehnice   
Durata totală: 2 zile;
Pe bicicletă: 2 zile;
Cazare: o noapte, pensiune 2-3 stele (camere duble sau triple cu baie); 
Mese: un mic dejun; un prânz on-bike, o cina la Crama.

Distanţe:
200 km, auto din Bucuresti <Ziua1>;
27 km bicicleta <Ziua1>;
20 km bicicleta + 200 km auto spre Bucureşti  <Ziua 2>
Nivel: mediu
Altitudine:  270 m diferenta de nivel
Tip teren - asfalt 20% / offroad 80%
Mărime grup: 6-20 persoane
Locaţie start / finiş – Dragasani, jud Valcea
oră început: ora 07.30, Ziua 1 Bucuresti
oră sfârşit: ora 19, Ziua 2


Tarife:

cost excursie: 600 lei (pentru grup de minim 15 persoane)

supliment de cameră single: 50 lei
închiriere bicicletă: 80 lei/zi

Servicii incluse în cost excursie:
-   transport Bucuresti – Dragasani - Bucuresti cu microbuz;
-   degustare de 5 vinuri si cina la Crama;
-   cazare o noapte cu mic dejun inclus;
-   un prânz on-bike (picnic ziua 2);
-   ghidare pe traseu;
-   asistenţă tehnică biciclete;
-   distracţie şi voie-bună.

Echipament recomandat, de vara. 
-   bicicleta MTB; 
-   casca; 
-   ochelari de soare / protectie bike; 
-   rucsac de tura; 
-   sosete de schimb; 
-   un tricou de poliester, plus unul de schimb; 
-   polar subtire si rezistent la vant; 
-   geaca sau ceva similar, pentru vant, ploaie; 
-   pantaloni de ciclism sau pantaloni de primavara-vara; 
-   manusi ciclism; 
-   sapca, caciula subtire si un buff; 
-   bidon sau termos pentru lichide, apa sau ceai  


Despre numele localitatii Dragasani exista o legenda care spune ca la Belona, o veche carciuma pe Dealul Viilor, era o frumoasa crasmarita pe care o chema Sani.
Toti cei care ajungeau aici, obositi si insetati, intrau la carciuma si o rugau sa cante, spunandu-i "Draga Sani..." si de aici numele de Dragasani.


Legendele sunt insa completate de istorie: datorita informatiilor oferite de harta din vechime, cunoscuta sub numele de Tabula Peutingeriana, se stie ca un drum roman din Oltenia urma cursul Oltului de la Sucidava (Celei - jud. Olt) pana in Transilvania. Prin Dragasani drumul trecea prin partea de rasarit a orasului, fiind construit din pietris de Olt cu o grosime de 50 cm, bombat la mijloc pentru scurgerea apelor.

Imi amintesc si acum de lectia de istorie in care am aflat despre Burebista, Deceneu si starpirea viilor. In lumea dacilor, Deceneu, in calitate de mare preot si vicerege, a dispus de dubla autoritate, morala (starpind viciul betiei) si politica (organizeaza triburile si casta sacerdotala), el considerand ca viitorul si stralucirea poporului sau depind numai de inalta tinuta morala. Sprijinit de Burebista, a infaptuit o profunda reforma sociala si religioasa a poporului geto-dac. In "Geografia" sa istoricul antichitatii Strabon, contemporan cu regele dac Burebista, scrie ca "...in semn de supunere, getii s-au lasat induplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin". Este, totusi, greu de crezut ca dacii care "beau vin neamestecat deloc cu apa" si il mai si "imprastiau pe hainele lor, socotind ca este o deprindere frumoasa si aducatoare de fericire", au dat curs atat de rapid drasticei masuri dictate de Burebista, indiferent de cat zel ar fi depus, in acelasi timp si Deceneu, marele sau preot, care stia "anumite semne prevestitoare prin care deslusea vrerile divinitatii".
Viile ce cresteau aici au fost dorite si de cotropitori, de multe ori de-a lungul istoriei.
Inca din atichitate, consumul vinului este recomandat a fi facut cu moderatie. Asta deoarece se spune ca in vin a fost picurat sangele a patru animale al caror comportament se regaseste la consumatorii de vin, in functie de cantitatea de licoare consumata. Astfel, vinul consumat cu masura, te transforma in mielusel (cine nu s-a simtit mai relaxat dupa un pahar cu vin?!), apoi devii maimuta (deja dupa cateva pahare unii incep sa fie un subiect de amuzament pntru cei din jur), apoi daca vei continua sa bei, vei deveni leu (un adevarat pericol pentru ceilalti pe care ii poti rani, cu vorba sau cu fapt), pentru ca in final sa te transformi in animalul al carui sange a fost picurat ultimul in vin: un porc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu